Home / Actual / Ce mai fac șoferii noaptea prin Săcele? Nu a oprit la semnalele polițiștilor, a fugit și a făcut accident pe strada Câmpului

Ce mai fac șoferii noaptea prin Săcele? Nu a oprit la semnalele polițiștilor, a fugit și a făcut accident pe strada Câmpului

La data de 25 iunie 2022, în jurul orei 03.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autovehicul, ce circula pe raza municipiului Săcele, județul Brașov.

Întrucât conducătorul auto nu a respectat indicațiile polițiștilor rutieri, continuându-și deplasarea, s-a procedat la urmărirea autovehiculului cu autospeciala de poliție având în funcțiune semnalele acustice și luminoase.

La intersecția străzii Hărmanului cu strada Câmpului din municipiul Săcele, conducătorul auto a părăsit partea carosabilă, în urma evenimentului rutier rezultând doar pagube materiale.

Conducătorul autovehiculului a fost identificat ca fiind un tânăr, în vârstă de 18 ani, iar în urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

”Ingineriile primarului”: La Săcele și banii pentru școli alunecă tot către clientela lui Popa Virgil – Saceleanul

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia