Home / Actual / Bărbat din Săcele găsit de polițiști dis-de-dimineață și băut și la volan.

Bărbat din Săcele găsit de polițiști dis-de-dimineață și băut și la volan.

La data de 4 octombrie 2020, în jurul orei 08.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 61 ani, care conducea un autovehicul pe strada George Moroianu din municipiul Săcele, județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,46 mg/l alcool pur.

În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Instituția Prefectului – județul Brașov anunță că există un micro-focar de infecție COVID-19 la Săcele

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia