Home / Actual / Acum polițiștii îl cercetează din nou! Un bărbat a uitat că are ordin de restricție și a revenit la adresa de domiciliu

Acum polițiștii îl cercetează din nou! Un bărbat a uitat că are ordin de restricție și a revenit la adresa de domiciliu

Politia Săcele a avut de a face cu un caz în care ordinul de protecţie nu  a fost respectat de un barbat, dupa ce acesta si-a agresat partenerul de viaţă.

„Din cercetările efectuate în cauză până în prezent, a reieşit faptul că, în noaptea de 7 spre 8 februarie, un bărbat, de 33 ani, din municipiul Săcele, a revenit la adresa de domiciliu cu toate că, de la Judecătoria Braşov, era emis un ordin de protecţie prin care acesta era obligat să evacueze locuinţa de domiciliu, să păstreze o distanţă minimă de 100 metri faţă de soţia sa şi faţă de locuinţa de domiciliu şi i se interzicea agresorului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod cu victima”, ne-a spus Daniel Zontea, reprezentantul IPJ Braşov.

Acum, pe langa dosarul pentru „violenţă în familie” al agresorului, acesta a mai primit  o acuzaţie: „încălcarea dispoziţiilor dispuse prin ordinul de protecţie”. „Faţă de probatoriul existent, poliţiştii continuă cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, în care se va propune soluţie legală la finalizarea anchetei”, a mai precizat sursa citată.

Nici nu au înființat CSM Săcele și deja l-au politizat. Ce partid își plasează oamenii în conducere?! – Saceleanul

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia