Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au organizat și desfășurat, în noaptea de 9-10 ianuarie 2026, o acțiune care a avut ca scop diminuarea riscului de victimizare a populației, de prevenire și combatere a infracționalității pe toate segmentele, dar și de identificare și tragere la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile legale.
În cadrul activităților desfășurate, cele peste 30 de forțe angrenate au legitimat aproape 80 de persoane și au verificat, în trafic, peste 30 de autoturisme, fiind efectuate testări cu aparatele din dotare în situațiile în care au existat indicii de consum de alcool ori substanțe interzise.
De asemenea, acolo unde polițiștii au identificat încălcări ale legislației, au fost aplicate sancțiuni contravenționale.
Astfel, 13 persoane au fost sancționate pentru încălcări ale normelor de siguranță rutieră ori de tulburare a ordinii și liniștii publice, valoarea totală a amenzilor fiind de peste 10.000 de lei.
Totodată, pentru unul dintre conducătorii auto căruia i s-a aplicat sancțiune, a fost luată și măsura reținerii permisului de conducere, ca urmare a abaterii săvârșite la regimul rutier.
Inspectoratul de Poliție Județean Brașov va continua organizarea și desfășurarea unor astfel de acțiuni și în perioada următoare, atât în municipiul Brașov, cât și în alte localități din județ, acestea având ca unic scop menținerea siguranței publice și prevenirea oricărei activități cu caracter infracțional.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.