Home / Actual / 1,15 mg/l alcool pur a fost rezultatul testului un șofer oprit în Săcele de polițiști

1,15 mg/l alcool pur a fost rezultatul testului un șofer oprit în Săcele de polițiști

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 16 septembrie 2022, în jurul orei 12.45, desfășurând activități în cadrul unei acțiuni pe linie rutieră, polițiștii au depistat în trafic un bărbat, care conducea un autovehicul pe raza municipiului Săcele, din județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,15 mg/l alcool pur.

Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia