Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a omorât în bătaie un om, în noaptea de duminică spre luni, în apropierea bisericii de pe strada Barajului din Săcele.
Conform mytex.ro, inculpatul, Ionel Ganea, a fost prezentat astăzi judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov cu propunere de arestare preventivă.
Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, în noaptea de 09/10 aprilie 2017, în apropierea bisericii de pe strada Barajului din mun. Săcele, inculpatul Ganea Ionel i-a aplicat mai multe lovituri cu o bâtă victimei G.C.F., aceasta decedând. Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare. Actele de urmărire penală în prezenta cauză s-au efectuat cu sprijinul ofiţerilor de Poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Braşov – Serviciul de Investigații Criminale.
procuror Adrian Aldea – purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
sursa: mytex.ro
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.