Home / Actual / Un bărbat din Săcele și-a agresat ambii părinți, iar acum are interdicție să se mai apropie de aceștia
foto cu caracter informativ

Un bărbat din Săcele și-a agresat ambii părinți, iar acum are interdicție să se mai apropie de aceștia

Miercuri, 8 aprilie, în jurul orei 22:00, poliţiştii din Săcele au fost sesizaţi de către o femeie cu privire la faptul că aceasta ar fi fost agresată fizic de fiul său.

„Imediat, poliţiştii s-au deplasat pe strada Amurgului, din municipiul Săcele, unde, în urma cercetărilor efectuate, a rezultat că, în cadrul unui conflict, un bărbat şi-ar fi agresat fizic ambii părinţi, provocându-le acestora suferinţe.

Tot în cadrul conflictului, bărbatul şi-ar fi ameninţat părinţii, fapte care le-au creat acestora o stare de temere”, a transmis inspector principal Daniel Zontea, purtător de cuvânt IPJ Braşov.

Din anchetă a rezultat risc iminent de violenţă, astfel că s-a emis un ordin provizoriu de protecţie pe numele bărbatului agresiv, prin care au dispus măsuri pentru protecţi a persoanelor vătămate.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunile de „ameninţare” şi „violenţă în familie”, transmis Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

conform comunicat IPJ Brasov

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia