Home / Actual / TikTok a publicat raportul privind alegerile prezidențiale de anul trecut: 4,5 milioane de aprecieri false și aproximativ 1,5 milioane de solicitări false de urmărire

TikTok a publicat raportul privind alegerile prezidențiale de anul trecut: 4,5 milioane de aprecieri false și aproximativ 1,5 milioane de solicitări false de urmărire

TikTok și Meta au publicat rapoartele privind alegerile prezidențiale de anul trecut din România.

TikTok ar fi blocat peste 4,5 milioane de aprecieri false și aproximativ 1,5 milioane de solicitări false de urmărire. De asemenea, platforma ar fi eliminat 33.000 de conturi de spam și aproape 100.000 de conturi false.

În plus, TikTok susține că a impus restricții asupra conturilor candidaților la prezidențiale, dar și ale altor politicieni, oficiali și partide politice, interzicându-le să difuzeze publicitate politică, să plaseze reclame sau să organizeze campanii de monetizare și strângere de fonduri. 

„Ne-am angajat cu autoritățile relevante din România în legătură cu situația alegerilor prezidențiale și le-am încurajat să împărtășească orice informații, astfel încât să putem lucra împreună pentru a asigura integritatea alegerilor.

TikTok a răspuns, de asemenea, solicitărilor legate de conținut din partea autorităților, inclusiv CE, răspunzând la întrebările lor specifice privind conturile și împărtășind detalii despre investigațiile noastre”, se arată în document.

Ce măsuri au fost luate înainte de alegerile din luna mai pentru ca situația să nu se mai repete

Platforma susține că acum a marcat în mod corespunzător conturile candidaților la prezidențiale, precum și pe cele ale politicienilor, partidelor și instituțiilor guvernamentale, pentru a preveni dezinformarea la alegerile din luna mai.

Totodată, TikTok susține că în perioada 15-30 decembrie a eliminat 59 de conturi reale care încălcau regulile politice ale platformei. În plus, compania susține că dispune de o echipă de 99 de moderatori care vorbesc limba română, numărul acestora fiind suplimentat cu încă 120 de experți în securitate și integritate pentru alegerile din mai.

Și Meta a implementat măsuri pentru combaterea dezinformării și a fraudei electorale. Compania a desfășurat o campanie de sensibilizare privind fraudele și escrocheriile, derulată pe mai multe piețe din UE, inclusiv în România. Campania a folosit diverse canale de comunicare, printre care Facebook, Instagram și WhatsApp.

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia