Home / Tărlungeni / (Tărlungeni) Șofer prins pe strada Izvor în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice

(Tărlungeni) Șofer prins pe strada Izvor în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

La data de 17 octombrie 2020, în jurul orei 16.55, polițiști au depistat în trafic, un bărbat în vârstă de 46 ani, care conducea un autoturism pe strada Izvorului din localitatea Tărlungeni, județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,18 mg/l alcool pur.

În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Un bărbat s-a apucat să sustragă carburant dintr-un ansamblu de vehicule, dar polițiștii i-au stricat planurile

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia