Home / Actual / Șoferi cu alcoolemie echivalentul a vreo 10-15 pahare cu vin … asta găsesc polițiștii în controalele din trafic

Șoferi cu alcoolemie echivalentul a vreo 10-15 pahare cu vin … asta găsesc polițiștii în controalele din trafic

La un control în trafic, colegii mei au identificat un conducător auto care, după testare, avea o alcoolemie de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, spune Daniel Zontea – IPJ Brasov

Asta înseamnă aproximativ 2,24 g alcool în sânge sau, mai pe românește, echivalentul a vreo 10-15 pahare cu vin.

Din experiență vă spun că, atunci când sunt întrebați acești conducători auto dacă își dau seama de reprezentarea pericolului dat de o astfel de valoare (de la 0,80 g/l alcool în sus e infracțiune), mai toți răspund că se simt bine și că pot conduce fără probleme.

Asta zic ei, însă știința ne spune că la o alcoolemie de 2 la mie reflexele îți sunt grav încetinite, vederea îți este clar afectată, iar deciziile pe care le iei la volan sunt complet hazardate.

Ca să înțelegi și mai bine gravitatea, timpul de reacție în cazul acestui conducător auto, oricât de experimentat s-ar crede, este de vreo 2-3 ori mai lent. Să nu mai spun de distanța și viteza de deplasare pe care le percepe intr-un mod cât se poate de greșit.

Cu o alcoolemie de 2,24 g/l îți trebuie aproximativ 15 ore să ajungi la zero. Și nu există skill-uri minune care să te trezească instant, ci doar trebuie să treacă timp.

Dacă ai băut seara până târziu, așa cum a fost și în acest caz, a doua zi dimineața, oricât de multă apă rece ai da pe față, tot ai fi un pericol public. Drept dovadă, rezultatul din etilotest.

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia