Home / Actual / Scandal conjugal la Săcele, în urma căruia un bărbat a ajuns în arest 30 de zile

Scandal conjugal la Săcele, în urma căruia un bărbat a ajuns în arest 30 de zile

Polițiștii din Săcele au reținut un bărbat de 37 de ani, acuzat că și-ar fi agresat fizic partenera, iar ulterior judecătorul a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Incidentul a avut loc pe 25 aprilie, în locuința comună a celor doi.

Agresiune în familie, reclamată prin 112

Femeia, în vârstă de 32 de ani, a sunat la numărul de urgență și a cerut ajutorul poliției, susținând că partenerul ei a lovit-o în urma unui conflict izbucnit spontan.

Echipajele ajunse la fața locului au stabilit că aceasta prezenta leziuni fizice.

Ordin de protecție și reținere pentru agresor

După evaluarea situației, polițiștii au întocmit formularul de risc, rezultând un pericol iminent pentru victimă.

În consecință, pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu.

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.

Arestare preventivă pentru 30 de zile

Pe 26 aprilie, bărbatul a fost prezentat procurorului de caz, iar ulterior judecătorului pentru drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov, care a decis arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia