Home / Actual / Săcele: Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile pentru o femeie amenințată de soțul acesteia

Săcele: Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile pentru o femeie amenințată de soțul acesteia

La data de 17 ianuarie, în jurul orelor 14,30, Poliția Săcele a fost sesizată de către o femeie în vârstă de 40 ani, care a solicitat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

Aceasta a declarat faptul că, de aproximativ o lună de zile, pe fondul consumului de alcool, soțul său a devenit violent, verbal și fizic, și o amenință cu armele pe care le deține în mod legal, fapt care i-a indus o stare de temere.

„În conformitate cu prevederile legale, față de soțul persoanei vătămate, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, fiind dispusă evacuarea temporară a acestuia din locuința situată în mun. Săcele. De asemenea, de la domiciliul acestuia, polițiștii au ridicat un număr de trei arme letale și una neletală, împreună cu muniția aferentă”, a declarat Alina Ivan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „amenințare” în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

conform comunicat IPJ Brasov

Atenţie! Primăria Săcele pregăteşte un Regulament care stipulează cuantumul amenzilor pentru cetăţenii ce nu respectă legea

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia