Home / Actual / Săcele “exportă valorile” și în împrejurimi: 2 tineri din municipiu, prinși la furat la Budila

Săcele “exportă valorile” și în împrejurimi: 2 tineri din municipiu, prinși la furat la Budila

Infractorii din localitate s-au apucat să-și exporte obiceiurile și în satele din zonă.

Polițiștii din Feldioara sesizați de 5 persoane, din localitatea Budila, cu privire la faptul că, în cursul nopții, le-ar fi fost sparte geamurile mașinilor, cu scopul de a fi sustrase bunuri din interiorul acestora.

„În baza sesizărilor primite, polițiștii au efectuat cercetări, iar în scurt timp au identificat doi bărbați, de 24 și 32 de ani, din  municipiul Săcele, bănuiți că, în cursul nopții, cu scopul de a sustrage bunuri, ar fi distrus geamurile laterale ale 5 autovehicule, iar în două dintre acestea au și pătruns, provocând distrugeri și în interior.

Astfel, după ce au fost identificați, cu sprijinul Poliției Municipiului Săcele, cei doi bărbați au fost depistați și conduși la sediul Secţiei de Poliţie Rurală Feldioara, iar după administrarea probatoriului, bărbații au fost reținuți și introduși în cadrul Centrului de Reținere și Arestare, pentru o perioadă de 24 de ore”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia