Se împlinesc astăzi exact 200 de ani de când la 17 februarie (pe stil vechi) 1826 se năștea la Satulung, în familia părintelui Neagoe Popea și a preotesei Voica, născută Verzea-Popovici, Neagoe Popea, cel ce peste 60 de ani avea să fie întronizat ca episcopul Nicolae de Caransebeș, al doilea ierarh al acestei eparhii, după un alt brașovean renumit, Ioan Popazu.
Întreaga sa viață a stat sub semnul a două mari și înălțătoare idealuri: cel al luptei naționale a românilor ardeleni și cel al așezării Bisericii Ortodoxe din Transilvania în canoanele constituției bisericești stabilite și începute de mitropolitul Andrei Șaguna, mentorul său, față de care a nutrit întreaga viață un respect și o prețuire aproape religioase.
Neagoe Popea s-a evidențiat de foarte tânăr ca luptător pentru drepturi politice și sociale pentru frații săi români, încă din perioada studenției sale la Cluj când, alături de ceilalți tineri studenți români de acolo, a participat la numeroase evenimente cu caracter național, în cadrul societății culturale „Zorile” și ca redactor al Foii acesteia, care avea rolul de a ridica nivelul de conștiință al colegilor săi români. A participat cu entuziasm la Adunarea Națională de la Blaj din 3⁄15 mai 1848 și a făcut parte din delegația condusă de episcopul Lemeny care a prezentat Dietei de la Cluj revendicările poporului român din Ardeal. Apoi, în evenimentele ce au urmat a condus tribunatul Bran, contribuind alături de un alt săcelean, Constantin Secăreanu, la instaurarea administrației românești în satele brănene. Activitatea sa în slujba luptei naționale a continuat sub stindardul Partidului Național Român, fiind unul dintre liderii acestuia o lungă perioadă de timp.
Anul 1856 este anul în care se produce apropierea sa de episcopul, pe atunci, Andrei Șaguna, care, intuind marile sale calități umane și profesionale, l-a chemat la Sibiu și l-a cooptat în administrația eparhială de aici numindu-l secretar consistorial, apoi profesor la Institutul Teologic, administrator protopresbiteral al tractului Nocrich şi asesor consistorial. Este hirotonit diacon, apoi preot şi este hirotesit protosinghel, schimbându-şi numele din Neagoe în Nicolae, după numele episcopului Myrei. În 1870, în Sinodul arhidiecezan, Nicolae Popea este numit vicar arhiepiscopesc, iar în 1871 este hirotesit arhimandrit. În toată perioada cât a lucrat alături de Şaguna, Nicolae Popea a fost de fapt „mâna sa dreaptă”, a participat alături de înaltul ierarh la toate marile sale proiecte, i-a fost tovarăş în călătoriile sale misionare, a ţinut arhiva bogată în documente a arhiepiscopiei şi, de aceea, după moartea mitropolitului, era considerat de majoritatea slujitorilor Bisericii din Ardeal ca cel mai îndreptăţit să urmeze în scaunul mitropolitan pentru a continua opera marelui său înaintaş.
Nu a fost să fie așa, dar în 1889 este ales episcop de Caransebeș, funcție în care a reușit să se impună și prin realizările sale să fie apreciat și iubit de întreaga eparhie. A reuşit să facă o serie întreagă de reforme, care au contribuit la dezvoltarea episcopiei: a întemeiat fondul de pensii al protoprezbiterilor, asesorilor şi profesorilor de teologie; a înființat un fond de întrajutorare a preoţilor săraci, a preoteselor văduve şi a orfanilor ce proveneau din familiile preoţilor; a construit un sediu pentru Institutul Teologic diecezan şi a înființat Internatul Teologic şi Pedagogic; a sprijinit şcolile săteşti confesionale pentru a desfăşura o intensă activitate de instruire şi educare a credincioşilor.
Activitatea sa națională și bisericească este completată de contribuția pe care a adus-o la valorificarea valoroasei arhive pe care mitropolitul Șaguna i-o încredințase spunându-i: „Actele acestea le las în grija ta; fă cu ele cum te va lumina Dumnezeu şi cum vei afla tu mai bine.” Şi Bunul Dumnezeu l-a luminat, ajutându-l să scrie o operă valoroasă în care să decodifice prin documente reale întreaga luptă a poporului român pentru drepturi sociale şi naţionale între anii 1846 şi 1873 şi uriaşa contribuţie pe care Şaguna a avut-o, în calitatea de fruntaş al românilor, la reuşita ei finală. Așa au luat naștere lucrări monumentale, ca: „Memorialui Archiepiscopului şi Mitropolitului Andrei baron de Şaguna sau Luptele naţional-politice ale românilor. 1846-1873”, apărută la Sibiu în 1889; „Schiţa biografică a Ex. sale Arhiepiscopul şi Mitroplitul Andrei baron de Şaguna”, publicată în „Telegraful Român” nr. 54 şi următoarele din 1873; „Arhiepiscopul şi Mitropolitul Andrei baron de Şaguna”, Sibiu, 1879.
Întreaga a sa contribuție la dezvoltarea culturii și vieții bisericești în Ardeal i-a fost răsplătită cu primirea în Academia Română, în 1899, după ce, în 1877, fusese ales membru corespondent al înaltului for cultural român. Nicolae Popea îşi înscrie numele și în galeria de onoare a iniţiatorilor şi membrilor fondatori ai Astrei. A avut inițiative valoroase și în ce privește activitatea în alte asociații culturale ale românilor ardeleni, fiind membru fondator al Reuniunii pentru crearea unui fond de teatru român, al Reuniunii învățătorilor din dieceza Caransebeșului, al Reuniunii române agronomice din comitatul Sibiului și membru al mai multor societăți literare.
După o viaţă împlinită, „albă şi curată (pe care) nicio pată, oricât de mică nu o întinează”, în care a fost unul dintre „aderenţii cei mai statornici ai programului şi partidului naţional în Dieta Ardealului, în senatul împărătesc (…), pretutindeni reprezentantul franş şi hotărât al naţionalismului românesc” , marele săcelean se stinge din viaţă la 26 iulie/8 aug. 1908 şi este înmormântat în cimitirul bisericii „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” din Caransebeş.
conform postare Facebook Horia Barsan
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.
