Home / Actual / Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării au luat pulsul școlii din Gârcini, dar au vizitat și comunitatea

Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării au luat pulsul școlii din Gârcini, dar au vizitat și comunitatea

Stefania Manea, Secretar de Stat in cadrul Ministerului Educatiei si Cercetarii, a participat ieri – 1 aprilie, alături de Iulia Pielmuș, Director Executiv Teach for Romania, la orele învățătorilor susținuți prin programul Teach for Romania în Școala Gimnazială nr. 5, Săcele, județul Brașov.

A urmat și o vizită în comunitate pentru a discuta concret cu elevii, părinții, profesorii, directorul instituției și autoritățile locale despre provocările cu care se confruntă școala și comunitatea referitor la accesul copiilor la educație. Unul dintre obiectivele întâlnirii a fost identificarea de bune practici pe care ministerul le poate scala în cele peste 1.600 de școli cu un număr mare de elevi cu risc de abandon.

Școala Gimnazială Săcele este considerată una vulnerabilă, potrivit Indicelui de Risc Socio-Educațional. Aproximativ 10% din elevii înscriși în anul școlar 2018-2019 au renunțat la școală, iar motivele sunt preponderent legate de starea socio-economică a familiilor din care provin.

Media elevilor de clasa de a 8-a la Evaluarea Națională în 2019 a fost de 2.11. Cauzele sunt variate iar realitatea directorilor și a profesorilor care predau în școală este una foarte provocatoare. Calitatea educației și eficiența programelor de intervenție dintr-o astfel de comunitate sunt strâns legate de profesionalismul și pregătirea cadrelor didactice.

Pregătirea cadrelor didactice și nivelul de suport acordate acestora se doresc a fi direct proporționale cu provocările cu care se confruntă – de la programe pentru identificarea și prevenirea abandonului școlar, la programe de formare care să ofere abilități și instrumente de lucru profesorilor și învățătorilor pentru activități remediale și dezvoltarea de abilități de viață independente specifice.

„La nivelul Ministerului Educației funcționează, la acest moment, Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație, un instrument generat în cadrul unui proiect cu finanțare directă din partea Comisiei Europene, prin DG Reform, care presupune monitorizarea fiecărui elev din cele 467 de școli implicate în proiect, a comportamentului acestuia și proiectarea unor intervenții pe baza acestuia. Școala se va implica mai mult în relația cu familia. Este momentul ca ea să intervină dincolo de elev și să lucreze mai bine alături de autoritățile locale, de alte instituții ale statului, pentru a consolida parteneriatul cu familia, părinții, tutorii legali. Pentru elevii unei asemenea comunități, școala are, mai ales în această perioadă de pandemie, datoria de a recupera pierderile provocate în învățare și dezvoltare. Pentru anul școlar 2020-2021, programul național “Școală după Școală” comportă acest specific de a se adresa, cu precădere, elevilor din medii dezavantajate, vulnerabile.

Pentru viitorul apropiat, prin pilonul 6 al Planului Național de Relansare și Reziliență, vom atinge problema părăsirii timpurii a școlii și a abandonului prin scheme de granturi oferite și gestionate de fiecare școală în parte, conform propriei realități. Școala, mai ales cea din medii vulnerabile, are nevoie de intervenție personalizată, de autonomie. Avem oportunitatea ca prin PNRR și viitoarele programe operaționale să reușim să le oferim copiilor din medii defavorizate acces la educație de calitate, nu doar acces la educație. Ieșind din sfera de confort sau din zona de interiorizare a propriei realități, datoria celor antrenați în procesul de învățământ este aceea de a servi nevoilor tuturor copiilor. Ne dorim cât mai multe modele de bună practică pentru a le oferi suport școlilor în implementarea măsurilor deja testate și funcționale. Iar profesorilor, formare, pentru a ști să se adreseze corect, prin planuri personalizate de intervenție educațională, remediala, de consiliere școlară elevilor aflați în acest risc”, susține Marina Manea, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației.

„Sunt 7 ani de când Teach for Romania este alături de Școala Gimnazială nr. 5 din Săcele prin integrarea unor profesori și învățători inspiraționali, care, alături de profesorii din cancelarie, directori, părinți și comunitate, reușesc să formeze o echipă pentru elevii care au cea mai mare nevoie de susținere din toate punctele de vedere. Îngrijorarea noastră vine din faptul că școala din Săcele are un risc crescut de abandon școlar. Aproximativ 10% din elevii înscriși în anul școlar 2018-2019 au renunțat la școală, iar motivele sunt cele mai multe legate de starea socio-economică a familiilor lor. În acest context, educația este un factor cheie al creșterii nivelului de trai în comunitate. În Teach for Romania ne propunem să aducem profesori lideri în comunitățile vulnerabile, care să reprezinte modele valoroase pentru viitorul copiilor, care la rândul lor, copiii să devină modele în familiile lor, astfel încât să rupă cercul lipsei de oportunități și să transforme comunitățile din care fac parte”, a menționat Iulia Pielmuș, CEO Teach for Romania.

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia