Home / Actual / Recensământul Populației și Locuințelor – RPL 2021: 64,26% în municipiul Săcele

Recensământul Populației și Locuințelor – RPL 2021: 64,26% în municipiul Săcele

O informare privind Recensământul Populației și Locuințelor – RPL 2021 a fost prezentată de directorul executiv al Direcției Județene de Statistică Brașov, Ion Popescu.

Aceasta a cuprins date generale privind organizarea și desfășurarea recensământului, precum și situația existentă în data de 19 mai 2022 în județul Brașov și locul ocupat de județul nostru la nivel național.

Astfel, în 19 mai, județul Brașov se situa pe locul 1 la nivel național, cu un procentaj de autorecenzare de 66,46%, fiind urmat de județele Harghita (66,29%), Covasna (62,90%), Bihor (60,04%) și Cluj (59,80%).

Ca pondere pe medii de rezidență în județul Brașov, 69% dintre cei care s-au recenzat sunt din mediul urban și 31% din mediul rural. De asemenea, 52% s-au recenzat pe cont propriu, iar 48% au folosit autorecenzarea asistată.

Pe primele locuri în ceea ce privește procentajul de autorecenzare în județul Brașov se aflau, în data de 19 mai 2022, unitățile administrativ-teritoriale Vama Buzăului (93,73%), Dumbrăvița (93,17%), Bunești (92,08%), Șercaia (91,50%), Hoghiz (90,52%), iar pe ultimele locuri se situau unitățile administrativ-teritoriale Drăguș (39,05%), Măieruș (38,73%), Ormeniș (37,12%), Șoarș (31,42%) și Comana (30,41%).

În data de referință, procentajul de autorecenzare în mediul urban din județul Brașov era de:

85,09% în orașul Ghimbav

75,22% în orașul Râșnov

74,85% în municipiul Codlea

73,28% în orașul Zărnești

67,63% în municipiul Făgăraș

65,43% în orașul Rupea

64,26% în municipiul Săcele

63,53% în municipiul Brașov

60,63% în orașul Predeal

51,50% în orașul Victoria

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia