Home / Actual / Recensământul Populației continuă: Recenzorii vor efectua vizite persoanelor care nu s-au autorecenzat online

Recensământul Populației continuă: Recenzorii vor efectua vizite persoanelor care nu s-au autorecenzat online

În perioada 31 mai – 17 iulie se desfășoară Recensământul Populației.

Pentru colectarea datelor din teren, recenzorii vor efectua vizite persoanelor care nu s-au autorecenzat online, dar și gospodăriilor ai căror membri nu au finalizat și completat corect chestionarele de recensământ.

Se vor colecta date de la toate persoanele, indiferent de cetățenie, care, la momentul de referință al recensământului, aveau reședința obișnuită în România (adică, la 1 Decembrie 2021, locuiau pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 12 luni).

Momentul de referință al recensământului este ora 00:00 din ziua de 1 Decembrie 2021, iar datele colectate trebuie să reprezinte situația la acel moment.

Recenzarea prin interviu față în față este ultima etapă a colectării datelor de la populație pentru Recensământul Populației și Locuințelor (RPL2021) și este obligatorie.

În cazul în care nu știți dacă autorecenzarea dumneavoastră a fost validată, sunați și primiți ajutor să verificați.

Dacă nu v-ați autorecenzat și doriți să stabiliți o întâlnire cu recenzorul din cartierul sau zona dumneavoastră, sunați la unul din numerele de telefon : 0758 046 462, 0745 322 972.

Persoanele care vor refuza recenzarea riscă o amendă cuprinsă între 1.000 și 3.000 lei, iar pentru persoanele care împiedică accesul în complexuri sau ansambluri rezidențiale sunt prevăzute amenzi între 1.500 și 5.000 lei.

Consiliul Local se întrunește astăzi și dezbate scumpirea gunoiului propusă de primarul Popa Virgil – Saceleanul

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia