Home / Actual / Proiectul ”Coridorul Verde”: România, HUB regional de energie verde

Proiectul ”Coridorul Verde”: România, HUB regional de energie verde

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat la Budapesta un Memorandum de Înțelegere pentru realizarea unui cablu subteran de curent continuu, care va conecta Azerbaidjan, Georgia, România și Ungaria.

Proiectul ”Coridorul Verde”, semnat de premierul Nicolae Ciucă în timpul mandatului său, va aduce pe continentul nostru electricitatea produsă în zona Mării Caspice din surse regenerabile.

Ministrul român a propus celorlalte țări ca sediul companiei care va gestiona proiectul să fie la București:

”România este gata să își asume rolul de hub energetic, furnizor de stabilitate, având toate resursele necesare: de la energie solară și eoliană la energie nucleară și surse geotermale.

Acest proiect, lansat la București în decembrie 2022, în prezența președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, are datoria să avanseze rapid, cu sprijinul tuturor.

Trebuie să acționăm în deplină coordonare cu strategiile noastre naționale și având perspectiva de termen lung”, Sebastian Burduja, ministrul liberal al Energiei.

Potrivit sursei citate, se susţine totodată extinderea infrastructurii existente pentru tranzitul de energie electrică produsă din surse de energie regenerabilă către România şi Ungaria, prin Georgia, şi către alte ţări europene.

În cadrul reuniunii s-a semnat un Memorandum de Înţelegere între ministerele de resort din România, Republica Azerbaidjan, Georgia, şi Ungaria privind cooperarea în domeniul energiei verzi, pentru a aprofunda colaborarea în vederea atingerii obiectivelor comune privind dezvoltarea sectorului energiei verzi, inclusiv producţia de hidrogen.

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia