Home / Actual / Programul Rabla Local: La Săcele doar 74 de mașini din maxium de 200 au fost scoase din uz

Programul Rabla Local: La Săcele doar 74 de mașini din maxium de 200 au fost scoase din uz

Programul „Rabla local” a fost finalizat la Săcele, însa cu rezultate mai puțin scontate.

Cei care renunţă la maşini și primesc o primă de casare de 3.000 de lei au fost mult mai puțini decât se așteptau administratorii programului.

Astfel, plăţile prin acest program au fost încheiate, iar reprezentanţii municipalităţii săcelene au anunţat că este vorba de dosare pentru 74 de maşini.

Deşi municipalitatea a primit finanţare pentru scoaterea din uz a unui număr de 200 de autovehicule, doar 127 de săceleni s-au înscris în program.

Dintre aceştia, 74 de săceleni au fost eligibili pentru a primi stimulentul de 3.000 lei (80% achitaţi de la bugetul de stat, 20% de la cel local al municipiului Săcele), sumă ce a fost virată în contul solicitanţilor.

Asta și pentru că prima de casare a fost acordată doar celor care au făcut dovada radierii vehiculului pentru care au solicitat cei 3.000 de lei.

Incendiu la Săcele, pe strada Barajului, pornit dintr-o șură – Saceleanul

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia