„Există o singură soluție, dar văd că nimeni nu ne bagă în seamă pe noi primarii. Soluția este ca gestionarii fondurilor de vânătoare să gestioneze problema urșilor, pentru că ei știu clar ce au de făcut”, spune Popa Virgil pentru G4Media.ro
Edilul de la Săcele spune că ursilor ar trebui să li se dea voie să ducă mâncarea în pădure, pentru că la ora actuală, începând cu anul 2016, este interzis să se ducă mâncare în pădure la urși.
E sigur că unii urși vin după mâncare în localitate, dar, repet, dacă acești gestionari ai fondurilor de vânătoare trebuie să fie lăsați să-și facă treaba, pentru că acolo sunt și vânători, sunt și profesori de la universitate, asociația de vânători și pescari, deci oamenii știu ce au de făcut”, explică primarul Virgil Popa.
Interventia in presa centrala a primarului de la Săcele vine intr-un moment in care urșii de la Săcele sunt o problemă de câțiva ani de zile.
În fiecare an sunt capturati și relocati urși. Doar anul acesta au fost capturati trei. Unul a fost relocat în munții Capra, iar doi pui au fost preluați la Zărnești.
Deasemenea, sunt urși care în fiecare zi își fac apariția în diferite cartiere.
”Sunt în jur de șase urși la ora actuală. Și deja lumea se teme și ei sunt alungații frecvent de jandarmi”, mai spune primarul pentru sursa citata.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.