Home / Actual / Nu au autorizație! Noi probleme sesizate de USR PLUS în privința lucrărilor de pe strada Morii din Săcele

Nu au autorizație! Noi probleme sesizate de USR PLUS în privința lucrărilor de pe strada Morii din Săcele

”În data de 17 iunie, informam săcelenii despre faptul că am adresat o sesizare Inspectoratului de Stat în Construcții, în vederea verificării lucrărilor ce se desfășurau pe strada Morii şi spuneam că vom reveni cu noi informaţii imediat ce primim un răspuns.

În urma controalelor efectuate, a reieșit faptul că lucrările efectuate de administrația locală, prin firma FINCODRUM S.A., nu au autorizație.

❌ Pentru neregulile constatate, au fost dispuse măsurile impuse de lege.

În acest context, solicităm Primăriei să comunice public care au fost acele măsuri. Dacă este nevoie, vom face și o solicitare oficială, dar considerăm că este dreptul tuturor săcelenilor și mai ales al locuitorilor direct afectați, să fie informați cu privire la măsurile aplicate, dar și la modul în care vor fi continuate și finalizate lucrările.

Transparența față de cetățeni, asumarea greșelilor și mai ales simțul responsabilității în toate deciziile și acțiunile întreprinse sunt principii esențiale pe baza cărora ar trebui să funcționeze o administrație modernă și democratică în România anului 2022.

La Săcele mai avem mult de lucru în această privință, iar noi vom continua să apărăm aceste principii și să arătăm administrației locale calea pe care trebuie să o urmeze pentru a servi cât mai bine intereselor comunității.”

Comunicatul IJCC in foto jos.

Conform comunicat USR PLUS Săcele

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia