Home / Eveniment / Medicul Marius Neculoiu, pe lista PNL pentru Senat la Brașov

Medicul Marius Neculoiu, pe lista PNL pentru Senat la Brașov

🩺Brașoveanul Marius Neculoiu a ales cariera medicală în urma unei drame personale și a decis că vrea să fie cel mai bun în domeniul său. A hotărât că trebuie să facă ceva ca să îi ajute pe oameni să se vindece şi să trăiască, să salveze vieţi.

👨‍⚕️A muncit mult pentru profesia sa, cu dăruire, cu sacrificii, cu mult suflet. Este un medic de excepție, unul dintre cei mai buni chirurgi pe care îi are România și care a salvat, de-a lungul carierei sale, mii de vieți. A făcut primul transplant renal de la Brașov, urmat de alte peste 400 de astfel de intervenții.

🏥Îi plac premierele, așa că multe dintre transplanturile efectuate au fost premiere la nivel naţional şi chiar european: primul transplant renal după 1989; primul transplant renal pediatric; primul transplant renal încrucişat; primul transplant renal de rinichi cu anomalii vasculare sau de conexiune şi lista poate continua.

Medicul Neculoiu este şi cel care a inclus Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov în Programul Național de Prelevare de Organe și Transplant. După 30 de ani de activitate intensă, Marius Neculoiu spune că este nevoie de implicare, de certitudini și de specialiști care să vindece, să salveze sistemul sanitar românesc.

Articol comandat de PNL – Filiala Brasov si executat de Zeiden MEdia Design SRL, cod AEP 11200025

Ciprian Sterpu