CSM Săcele continuă startul perfect de campionat! Băieții noștri au obținut o victorie extrem de importantă în deplasarea de la Inter Sibiu, scor 1-0, în etapa a II-a a Ligii a III-a, Seria 2.
După un meci bun, în care am fost bine organizați și am pus constant presiune pe adversar, golul victoriei a venit în minutul 85.
Căpitanul Ciocâlteu a transformat lovitura de pedeapsă și ne-a adus cele trei puncte!
La finalul partidei, antrenorul Marian Cristescu, și-a felicitat jucătorii pentru prestația avută:
„În primul rând, îi felicit pe băieți pentru aceste 3 puncte muncite și meritate. Mă bucur că băieții au respectat tot ce le-am cerut și ce am pregătit săptămâna aceasta.
Am întâlnit o echipă care venea cu moral bun după victoria din prima etapă, dar răspunsul nostru a fost pe măsură și, per ansamblu, am controlat jocul, având și câteva ocazii de a marca.
Mă bucur că am reușit până la urmă să marcăm și să plecăm cu cele 3 puncte dintr-o deplasare unde nu multe echipe vor pleca cu puncte.”
Două etape, două victorii și maximum de puncte!
CSM Săcele are parte de un start ideal de campionat, iar băieții noștri demonstrează încă o dată că sunt pregătiți să lupte pentru fiecare punct.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.