Home / Politica / Manfred Weber, președintele Partidului Popular European (PPE) susține aderarea României la spațiul Schengen

Manfred Weber, președintele Partidului Popular European (PPE) susține aderarea României la spațiul Schengen

Am discutat astăzi, telefonic, cu Manfred Weber, președintele Partidului Popular European (PPE). Am încurajat continuarea demersurilor pentru susținerea aderării României la spațiul Schengen, spune premierul Ciucă.

Pe timpul convorbirii, am exprimat convingerea că toate familiile politice europene în care sunt reprezentate partide românești vor fi aliniate pentru a ajuta țara noastră să ajungă acolo unde merită! Este cu atât mai important, cu cât Raportul misiunii voluntare de evaluare a pregătirii României pentru aderarea la spațiul Schengen este unul pozitiv, care reconfirmă că îndeplinim deplin standardele necesare aderării.

Președintele Weber m-a asigurat că extinderea Schengen cu Romania rămâne un obiectiv major atât pentru conducere, cât și pentru întregul Partid Popular European. Eforturile vor continua!

Am analizat împreună cu Manfred Weber și situația din Ucraina. Am reiterat sprijinul deplin al României. Țara noastră a luat, fără rezerve, toate măsurile necesare asigurării unui flux neîntrerupt al transporturilor de cereale. În plus, asigurăm o foarte bună gestionare refugiaților care ajung în România, fie pentru tranzitul către alte țări, fie pentru că doresc să beneficieze de protecție și ajutor din partea noastră.

Ne dorim o Europă fără bariere, mai ales când toate standardele obiective sunt atinse!”, premierul, președintele Partidului Național Liberal Nicolae Ionel Ciucă.

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia