Elevii claselor primare din cadrul Liceului Teoretic ”George Moroianu” din Săcele au fost vizitați de polițiști.
Pe 27 martie, Poliția Municipiului Săcele a vizitat elevii claselor primare din cadrul Liceului Teoretic ”George Moroianu” din localitate, ocazie cu care cei mici au aflat care este rolul unui polițist în societate, au primit informații utile pentru efectuarea deplasărilor în siguranță și le-a fost prezentată importanța adoptării unui comportament bazat pe respectarea legilor și a normelor sociale, spune monitorulexpres.ro
Astfel, în cadrul activităților, elevilor le-au fost prezentate și explicate regulile de circulație, drepturile și obligațiile pe care le au atunci când se deplasează pe jos, cu bicicleta și trotineta sau atunci când sunt pasageri în autotobuz ori în alte vehicule. De asemenea, elevilor le-au fost aduse în atenție și riscurile la care se expun atunci când nu respectă aceste reguli de circulație și au fost invitați de polițiști să exerseze o parte dintre acestea.
Tot în cadrul vizitei, cei mici au aflat despre importanța respectării legilor și a normelor sociale, polițiștii subliniind importanța responsabilității și conștientizării urmărilor care decurg din implicarea în astfel de fapte.
La finalul activității, polițiștii au împărțit și materiale informative, iar de sfaturile și recomandările acestora au beneficiat 193 elevi și 8 cadre didactice.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.