Restricții de circulație (> 7,5 t) cauzate de caniculă (cod portocaliu și roșu) în 16 județe!
Duminică, 28.06.2026, în intervalul orar 12:00 – 20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din județele: Hunedoara, Arad, Alba, Bihor, Cluj, Sălaj, Satu Mare, Maramureș, Bistrița Năsăud, Suceava, Botoșani, Mureș, Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu.
Aceste restricții sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, Cod Galben, Cod Portocaliu și Cod Roșu – val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat și deosebit de accentuat respectiv temperaturi extreme.
Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.
Amintim conducătorilor auto că măsurile adoptate sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin. 2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe rețeaua rutieră din județele afectate de codurile de caniculă, cu excepția:
transporturilor de persoane;
transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;
vehiculelor care participă la intervenții în caz de forță majoră;
transporturilor funerare;
transporturilor poștale;
transporturilor de echipamente de prim ajutor;
transporturilor pentru distribuire de carburanți;
transporturilor de mărfuri sub temperatura controlată;
transporturilor pentru tractări vehicule avariate;
transporturilor pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
transporturilor cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
transporturilor apă îmbuteliată și băuturi răcoritoare;
transporturilor produse provenite din exploatări agricole;
transporturilor militare implicate în exerciții multinaționale;
transporturilor rutiere în cadrul Sistemului Garanție Returnare (SGR);
transporturilor de produse alimentare diverse (produse de panificație, produse de patiserie și de cofetărie proaspete, pișcoturi și biscuiți, produse de patiserie și de cofetărie conservate, zahăr și produse conexe, cacao, ciocolată și produse zaharoase, paste făinoase, cafea, ceai și produse conexe, condimente și mirodenii, produse nutriționale speciale, diverse produse alimentare și produse uscate, sucuri și băuturi alcoolice și nealcoolice, inclusiv apa minerală).
De asemenea, pe perioada restricțiilor vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR, cât și utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.