Polițiștii brașoveni au reținut trei tineri bănuiți de furt calificat, după o serie de percheziții desfășurate în municipiul Săcele. Ancheta vizează sustragerea unor cabluri din cupru din incinta unui imobil din Brașov, prejudiciul fiind creat unei persoane juridice.
Cercetările au început pe 6 februarie, când proprietarii au sesizat dispariția unor cabluri din cupru depozitate într-un spațiu aflat în curtea imobilului.
Polițiștii au stabilit că, în jurul orei 01:00, două persoane ar fi pătruns fără drept în zona de depozitare și ar fi furat materialele.
Investigațiile desfășurate în următoarele săptămâni au dus la identificarea unor suspecți și la necesitatea efectuării unor percheziții pentru completarea probatoriului.
La data de 5 martie, polițiștii Secției 1 Brașov au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară la adrese din municipiul Săcele. În urma acțiunii, trei bărbați cu vârste între 20 și 24 de ani au fost duși la audieri.
După administrarea probelor, anchetatorii au dispus reținerea acestora pentru 24 de ore. Cei trei au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
La operațiune au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și specialiști criminaliști, care au asigurat suportul tehnic și operativ necesar.
Dosarul este instrumentat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. Cercetările urmăresc stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale față de persoanele implicate.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.