Home / Actual / Ciprian Sterpu, vicepreședinte Consiliul Județean Brașov: Alocare de 732.500 de lei pentru Municipiul Săcele

Ciprian Sterpu, vicepreședinte Consiliul Județean Brașov: Alocare de 732.500 de lei pentru Municipiul Săcele

Consiliul Judeţean Braşov, întrunit într-o şedinţă extraordinară, a aprobat hotărâri esenţiale pentru funcţionarea unităților administrativ-teritoriale din județ, a aparatului administrativ judeţean, dar şi a instituţiilor subordonate.

”Cea mai importantă hotărâre a fost repartizarea sumei corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit estimat a se încasa la bugetul de stat în anul 2024, precum şi a estimărilor pentru anii 2025-2027, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi a programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum și pentru cheltuielile de funcţionare”, spune Ciprian Sterpu – vicepreședintele Consiliului Județean Brașov

Astfel, 36.829.000 lei au fost repartizate celor 58 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Braşov, astfel:

✔ câte 732.500 de lei municipiile Săcele, Făgăraş, Codlea, dar și oraşul Zărneşti

✔ oraşului Râşnov i-au revenit – 844.000 de lei, iar Victoria, 802.500 lei;

✔ câte 750.000 de lei au fost alocate oraşelor Ghimbav, Predeal şi Rupea;

✔ municipiului Braşov i-a revenit suma de 500.000 de lei.

La nivelul celor 48 de comune braşovene repartiţia s-a făcut după cum urmează:

✔ Sânpetru a primit 702.500 lei;

✔ Budila, Cristian, Feldioara, Hărman, Prejmer şi Tărlungeni au primit câte 700.000 de lei;

✔ restul UAT-urilor, câte 600.000 de lei.

Sumele au fost stabilite în urma negocierilor purtate de grupurile politice reprezentate în forul judeţean, pe baza solicitărilor fundamentate primite de la primării.

🚩 De asemenea, CJ Braşov a repartizat 2.850.000 de lei din sume defalcate din TVA către 9 localităţi din județ, pentru finanțarea unor lucrări de întreținere și reparații pe drumuri comunale.

Este vorba despre primăriile Sâmbăta de Sus, Tărlungeni, Viştea, Şinca Nouă, Ucea, Fundata, Părău, Caţa şi Voila, care au preluat prin declasare anumite tronsoane de drumuri judeţene.

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia