Home / Social (page 36)

Social

4 săceleni au fost prinși la Tărlungeni în timp ce tăiau fără drept de arbori din fondul forestier național 

Polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul silvic, respectiv tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național și furtul de arbori care au fost tăiați ilegal din ...

Read More »

Siguranța navetiștilor săceleni, din nou în pericol? În loc să le caseze, societatea de transport le forjează mai tare

Administrația de la Săcele nu pare a da doi bani pe semnalele de alarmă trase de locuitorii municipiului în privința calității transportului în comun, dar și a siguranței navetiștilor. Deunăzi, sub titulatura ”Transportul local de la Săcele, rușinea județului Brașov” ...

Read More »

Modernizarea subsolului Policlinicii Electroprecizia a ajuns la stadiul documentatiei tehnice

La sfârșitul săptămânii trecute, Consiliul Local a aprobat documentația tehnică DALI și indicatorii tehnico-economici privind obiectivul de investiție “Modernizare demisol Policlinica Municipiului Săcele”, spune un comunicat al administrației de la Săcele. Prin acest proiect se va reamenaja spatiul aflat la ...

Read More »

Informare a polițiștilor despre noțiunile de răspundere penală, bullying, cyberbullying la Săcele

La data de 11 ianuarie 2023, în intervalul orar 10.00-12.00, polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiști din cadrul Biroului Analiza și Prevenirea Criminalității Brașov și Poliția Municipiului Săcele, au desfășurat activități informativ-preventive la nivelul a două unități ...

Read More »

Un săcelean s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins în trafic la volanul unui vehicul neînmatriculat

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”. În fapt, la data de 10 ianuarie 2023, în jurul orei 12.30, polițiștii au ...

Read More »

”Rușinea județului Brașov”, spun navetiștii. Sub conducerea lui Popa Virgil, transportul săcelean este pe butuci

Transportul în comun din municipiul Săcele continuă să sufere din punct de vedere calitativ, iar săcelenii arată acuzator spre conducerea localității din ce în ce mai des. Primarul pesedist Popa Virgil mai bifează un eșec major în administrația sa, valul ...

Read More »

Duminică dimineața, la Săcele: Polițiștii rutieri au testat 70 de conducători auto. Care au fost rezultatele?

Duminică dimineaţă, în intervalul orar 7.00 – 10.00, în baza unui plan de acţiune pe linie rutieră, Poliţia Municipiului Săcele au organizat şi desfăşurat, pe raza oraşului, activităţi de prevenire şi combatere a faptelor de încălcare a normelor legale privind ...

Read More »

Un săcelean de 43 de ani a fost reținut în urma bătăii într-un fast-food

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 1 Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «lovirea sau alte violențe» și «amenințarea». ”Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că la data de ...

Read More »

Dezbatere publică la Săcele. Subiectul este intenția Primăriei de a înființa un serviciu nou. Detalii în știre!

În conformitate cu prevederile  Legii nr. 52/2003, privind transparența decizițională în administrația publică, republicata, incepand cu data de 05.01.2023, pe site-ul Municipiului Sacele si la avizierul Primariei Municipiului Sacele sunt afisate urmatoarele documente:  1.Referat de aprobare pentru proiectul de hotarare privind ...

Read More »

Dr. Alina Sergentu este medicul specialist neurologie al Spitalului Municipal Săcele

Cu toții ne-am confruntat la un moment dat cu durerea de cap, cunoscută și sub numele de cefalee, aceasta fiind cauza principală a învoirilor de la muncă. Cel puțin jumătate din populația adultă a lumii a avut un episod de ...

Read More »