Home / Eveniment (page 44)

Eveniment

Marea Britanie, prima țară din lume care autorizează Molnupiravir, primul medicament creat 100% pentru tratarea COVID-19

Odată administrat, Molnupiravir reduce capaciatatea virusului de a se replica. Administrarea medicamentului la câteva zile după un test pozitiv ar putea conduce la o reducere la jumătate a riscului spitalizării şi morţii, arată un studiu clinic. Agenția de Reglementare a ...

Read More »

Ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile pentru o femeie din Săcele, după ce aceasta a fost agresată de concubin

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “violența în familie”. În fapt, la data de 03 noiembrie 2021, polițiștii au fost sesizați de către o femeie din municipiul Săcele, ...

Read More »

(VIDEO) Creșa medie din Săcele, pe lista celor aprobate astăzi de Ministerul Dezvoltării. Cum arată aceasta?

Programul național de construcție de creșe noi al Guvernului este cu un pas mai aproape de demararea lucrărilor de construcție. Ministerul Dezvoltării a aprobat primele 43 de creșe, în cazul cărora poate fi inițiată procedura de achiziție publică, a atras ...

Read More »

În urma vaccinării, Policlinica din Săcele a primit 188 de vouchere a câte 100 de lei fiecare

Medicii de familie şi centrele de vaccinare au început să ridice tichetele valorice de 100 de lei, care urmează să fie distribuite persoanelor care, după data de 31 august şi-au finalizat schema de vaccinare (a doua doză Pfizer, Moderna sau ...

Read More »

Old Europe Inn: Cum arată meniul zilei în cea mai nouă locație HORECA din municipiul Săcele

Old Europe Inn este nume cunoscut în municipiul Brașov, acolo unde a activat mulți ani în domeniul HORECA, oferind servicii de calitate. Acum, Old Europe Inn a deschis o locație în Săcele, cartier Electroprecizia, la fosta cantină din zonă. Aici, ...

Read More »

Un săcelean a uitat că nu trebuie să se urce la volan după ce a consumat alcool. A fost oprit de polițiști!

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. În fapt, la data de 30 octombrie 2021, în jurul orei 18.50, ...

Read More »

Tentativă la omor! O femeie din Săcele a fost înjunghiată în stradă. Cine este autorul și ce s-a întâmplat cu el?

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “tentativă la omor”. În fapt, la ...

Read More »

Campionatului Național de Drift: Tânărul Gabi Imre JR a ieșit vicecampion național

Toamna anului 2021 aduce implicit si sfarsit de sezon in majoritatea domeniilor din motorsport. De curand, toamna s-a asternut si peste podiumurile finale ale Campionatului National de Drift, iar juniorul Gabi Imre a reusit o lupta fantastica, lupta demna de ...

Read More »

Program prelungit de vaccinare la Săcele, la Centrul din Policlinica Electroprecizia: luni până sâmbătă în intervalul orar 8-20

Numărul mare de persoane dornice să se vaccineze modifică și la Săcele programul de funcționare a centrului de vaccinare aflat în Policlinica din cartierul Electroprecizia. Începând de astăzi, programul Centrului de vaccinare de la Policlinica Municipiului Săcele a fost prelungit, ...

Read More »

Relansare procedura atribuire contract de achiziție Sistem Fotovoltaic

Electroprecizia S.A., cu sediul în mun. Săcele, str. Electroprecizia, nr. 3 (fosta str. Parcului nr.18) – jud. Braşov, înregistrată la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Braşov sub nr J8/56/1991, având CUI RO 1128645, implementează proiectului “Photovoltaic plant for production of ...

Read More »