Home / Actual / Bărbat din Săcele, reținut de polițiști pentru furt din magazin

Bărbat din Săcele, reținut de polițiști pentru furt din magazin

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 5 de Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu un bărbat în stare de reținere, după ce acesta ar fi sustras mai multe bunuri din incinta unei supermarket.

La data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 11:30, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Brașov au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta unui societăți comerciale se află persoane care ar fi bănuite de comiterea unui furt.

Astfel, în urma sesizării polițiștii s-au deplasat la unitatea comercială, respectiv pe Calea București, din municipiul Brașov, unde, au surprins în flagrant delict două persoane, imediat după ce ar fi pus într-un coș de cumpărături mai multe produse și ar fi trecut linia caselor de marcat fără a achita contravaloarea acestora, de aproximativ 2.800 de lei. Ulterior, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.

După ce au fost identificate persoanele, un bărbat, de 47 de ani, și o femeie, de 26 de ani, în baza materialului probator administrat în cadrul dosarului penal întocmit, față de aceștia s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de furt, iar față de bărbat a fost luată măsura reținerii și introducerii în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă a IPJ Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia