Duminică seară, un bărbat a fost atacat de un urs pe strada Tudor Vladimirescu, din localitatea Predeal, judeţul Braşov.
În urma incidentului, bărbatul a fost găsit în stare inconștientă.
Victima a fost dusă la spital în stare foarte gravă, inconștientă, cu traumatism cranio-cerebral sever și traumatism toraco-abdominal.
Salvamont Brașov a confirmat că bărbatul atacat de urs făcea parte din echipa sa și că evenimentul s-a produs în afara orelor de program, când el era în drum spre casă.
Sabin Cornoi, președintele Salvamont România, a declarat pentru Antena 3 că este nevoie de soluții pentru ca astfel de incidente să fie prevenite: “Avem pretenția să avem stațiuni turistice, dar uite că nu putem gestiona situațiile. Putea fi oricine, nu șeful salvamont. Trebuie găsită o soluție pentru ca asta să nu se mai întâmple. Animalele au prins curaj, atacurile sunt violente și credem noi că trebuie tras un semnal de alarmă și făcut odată ceva. Nu știu dacă au fost reluate căutările pentru găsirea ursului, animalele stau ascunse foarte bine și asta le face periculoase. Suntem supuși tot timpul acestui risc“.
Despre colegul său atacat de urs, președintele Salvamont a precizat că se află într-o stare foarte gravă, spune presa centrală.
La Săcele urșii deja își fac apariția în zona puternic urbanizată și locuită
Municipiul Săcele este un exemplu de localitate unde prezenta urșilor este constantă, invazivă pentru locuitori.
Mai mult decât atât, în fiecare an există pagube materiale, dar din fericire Săcele încă nu a intrat pe lista neagră a localităților unde au existat incidente cu pierderi de vieți omenești.
Dar administrația locală nici nu trebuie să aștepte pasivă un astfel de moment. Pentru că dacă va face asta și ceva rău (Doamne Fereste!) se va întâmpla … atunci vina va fi exclusiv a celor ce iau lunar salariu pentru a administra acest municipiu și pentru a avea grijă de săceleni.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.