Tânărul interpret Andrei Nicolae Bucă, din Săcele, se numără printre cei 16 concurenți care au trecut de preselecțiile regionale ale Concursului de Interpretare din cadrul Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 59‑a, ce va avea loc în toamnă la Târgoviște.
Rezultatele oficiale, publicate de organizatori pe 29 iunie 2026, confirmă promovarea sa în etapa finală, alături de artiști din întreaga țară și din Republica Moldova.
Festivalul, desfășurat sub egida UNESCO, este cel mai prestigios eveniment dedicat romanței românești.
Pentru Andrei Bucă, participarea are o semnificație specială: el revine pe scena de la Târgoviște, unde, în urmă cu câțiva ani, a obținut Premiul Special „Tinerețea Romanței”.
„O nouă etapă, aceeași pasiune pentru romanță. Am trecut de preselecții și din toamnă voi urca din nou pe scena faimosului festival. Este o bucurie imensă să revin la Târgoviște”, a transmis artistul, mulțumind celor care îl susțin.
Calificarea sa confirmă încă o dată ca in comunitate exista talentul!

Screenshot
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.