Home / Actual / Alcoolemie de 0.63 mg/l pentru un șofer prins de polițiști pe strada Zizinului din Săcele

Alcoolemie de 0.63 mg/l pentru un șofer prins de polițiști pe strada Zizinului din Săcele

La data de 14 aprilie, în jurul orei 7:00 dimineața, în timp ce efectuau serviciul de monitorizare și control asupra traficului rutier, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au oprit, pentru control, un autoturism, care se deplasa pe strada Zizinului, din municipiul Săcele.

În cadrul controlului efectuat, pentru că au observat indicii specifice, polițiștii l-au testat pe bărbatul de la volan cu aparatul din dotare.

Rezultatul a indicat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar șoferul a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice, a căror analiză de specialitate va stabili cu certitudine valoarea alcoolemiei.

În cauză, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, în care cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de lângă Judecătoria Brașov.” – I.P.J. Brașov

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia