Home / Actual / A venit decizia mult așteptată! Programul Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav va fi extins la 16 ore

A venit decizia mult așteptată! Programul Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav va fi extins la 16 ore

Programul Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav va fi extins la 16 ore, în intervalul orar 07:00-23:00, începând cu data de 15 ianuarie 2024‼

Această decizie a fost convenită de comun acord, în cadrul unei întruniri care a avut loc luni, 30 octombrie, la sediul Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA RA, în prezenţa oficialilor braşoveni şi a conducătorilor autorităţilor care reglementează domeniul aeronautic în ţara noastră.

Prelungirea orarului de funcţionare a Aeroportului Braşov este o necesitate obiectivă, rezultată atât în urma consultării companiilor care în momentul de faţă asigură curse spre şi dinspre Braşov, respectiv DAN AIR şi WIZZ AIR, cât şi a operatorilor care au exprimat intenţii ferme de a iniţia zboruri în perioada următoare, aşa cum este cazul FLY LILI.

Programul de funcţionare extins la 16 ore va putea asigura un număr semnificativ mai mare de curse şi de destinaţii, fapt care vine în întâmpinarea doleanţelor explicite formulate de operatorii aerieni.

Amănunte suplimentare privind decizia de astăzi sunt disponibile pe site-ul Consiliului Judeţean Braşov www.cjbrasov.ro aici: https://cjbrasov.ro/din-15-ianuarie-2024-program-de-16…/

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia