Home / Actual / A mai picat un spor! Sporul de condiții vătămătoare, limitat la 300 de lei brut lunar, până la finalul anului 2026

A mai picat un spor! Sporul de condiții vătămătoare, limitat la 300 de lei brut lunar, până la finalul anului 2026

Sporul de condiții vătămătoare, limitat la 300 de lei brut lunar, până la finalul anului 2026.

Executivul a decis, prin ordonanța de urgență aprobată în ședința de luni, limitarea sporului acordat în sectorul public pentru activitatea în condiții periculoase sau vătămătoare la 300 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locul de muncă respectiv.

De asemenea, concediul de odihnă suplimentar, acordat pentru prestarea de munci grele, periculoase sau vătămătoare, ori activitate în locuri de muncă în care există astfel de condiții, va avea o durată cuprinsă între 3-5 zile lucrătoare.

„Aceste măsuri au fost luate din necesitatea urmăririi unei politici fiscal-bugetare prudente, care să asigure sustenabilitatea fiscală pe termen mediu şi lung, precum pentru corectarea deficitului bugetar excesiv. Măsurile intră în vigoare începând cu data de 1 iulie 2025 și se aplică până la data de 31 decembrie 2026″, a precizat Guvernul, într-un comunicat de presă.

Tot luni, Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind abrogarea articolului 3 alineatul (2) din Ordonanța de urgență nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Direcția generală antifraudă fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală își va păstra organizarea actuală, cu structuri teritoriale doar la nivel regional, potrivit ordonanței de urgență adoptată de guvern în ședința de astăzi.

Astfel, motivat de principiile stabilite în Programul de guvernare PSD-PNL-USR-UDMR-Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor 2025 – 2028, pentru care s-a obținut încrederea Parlamentului României, sunt abrogate prevederile prin care urmau să se operaţionalizeze, începând cu data de 1 iulie 2025, structurile antifraudă teritoriale judeţene.

Totodată, a fost abrogată și reglementarea ce viza reorganizarea direcțiilor regionale antifraudă fiscală pentru a asigura funcționalitatea și operaționalizarea structurilor antifraudă teritoriale județene.

„Măsura este necesară pentru a asigura o coordonare strategică și pentru a preveni evaluările locale care nu iau în considerare viziunea de ansamblu asupra analizei de risc.

Totodată, având în vedere necesitatea reducerii cheltuielilor publice, s-a avut în vedere menținerea structurii existente, pentru a evita costurile administrative suplimentare semnificative care ar fi fost generate de operaționalizarea unor structuri la nivel județean, inclusiv de înființarea unor noi posturi de conducere sau execuție la nivel județean.

Alte modificări cuprinse în ordonanța de urgență se referă la prorogarea, până la data de 1 octombrie 2025, a obligativității utilizării sistemului național RO e-Factura pentru institutele sau centrele culturale ale altor state care activează pe teritoriul României în baza unor acorduri interguvernamentale și pentru agricultorii persoane fizice care aplică Regimul special pentru agricultori.

Cerințele tehnice pentru utilizarea sistemului nu permit îndeplinirea normei actuale de către cele două categorii menționate mai sus”, potrivit sursei citate.

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia