Home / Actual / Program în două schimburi la Laboratorul de Medicină Fizică și Reabilitare al Spitalului Municipal Săcele

Program în două schimburi la Laboratorul de Medicină Fizică și Reabilitare al Spitalului Municipal Săcele

Spitalul Municipal Săcele anunță extinderea programului la Laboratorul de Medicină Fizică și Reabilitare, pentru a oferi pacienților mai multă flexibilitate în programarea ședințelor de recuperare.

Activitatea se desfășoară în două schimburi, astfel încât persoanele cu program încărcat să poată accesa serviciile medicale în intervale adaptate nevoilor lor.

Laboratorul funcționează după următorul orar:

  • Schimbul I: 7:30 – 15:30
  • Schimbul II: 11:00 – 19:00

Serviciile sunt asigurate de Dr. Alexa Daniela și Dr. Fejer Luiza Beatrice, ambii medici primari în recuperare, medicină fizică și balneologie.

Accesul se face pe baza biletului de trimitere emis de medicul de familie sau de medicul specialist, conform programării stabilite.

Pentru informații suplimentare și programări, pacienții pot apela numărul 0368.408.073, disponibil de luni până vineri, între 08:00 și 20:00.

Spitalul Municipal Săcele transmite că această organizare urmărește să faciliteze accesul la tratamentele de recuperare și să răspundă cât mai bine nevoilor comunității.

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia