Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au dispus reținerea unui bărbat, iar ulterior, judecătorul arestarea preventivă, în cadrul unui dosar penal pe care l-au întocmit, după ce acesta și-ar fi agresat fizic partenera.
La data de 13 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au fost sesizați, printr-un apel de urgență, cu privire la faptul că, o femeie ar fi fost agresată fizic de partener.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că, la data de 13 mai a.c, în jurul orelor 21.00, în timp ce se aflau în locuința comună, din mun. Săcele, pe fondul consumului de alcool a bărbatului, între cei doi parteneri s-ar fi iscat un conflict spontan, împrejurare în care acesta ar fi agresat-o fizic pe femeie.
Față de cele constatate, după întocmirea formularului de evaluare a riscului, din care a rezultat risc iminent de violență, pe numele bărbatului, de 44 de ani, a fost emis un ordin de protecție provizoriu.
De asemenea, polițiștii au întocmit și documentația în vederea montării unui dispozitiv electronic de monitorizare, însă femeia nu a fost de acord cu această măsură suplimentară de protecție.
În cauză, în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru o perioada de 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
Ulterior, la data de 15 mai a.c., persoana reținută a fost prezentată de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în fața judecătorului de drepturi și libertăți, care a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
https://www.facebook.com/share/r/1BQmPUPuqg/
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.