Grupul consilierilor locali ai Partidului Național Liberal din Săcele a înaintat Primăriei și Consiliului Local o solicitare oficială privind implementarea programului „Weekendul săcelenilor” la Canionul 7 Scări.
Propunerea vizează acordarea accesului gratuit pentru locuitorii municipiului în primul weekend al fiecărei luni, pe durata sezonului turistic în care traseul este deschis publicului.
În documentul transmis administrației locale, consilierii argumentează că o astfel de măsură ar reprezenta o formă de recunoaștere a dreptului comunității de a se bucura de propriile resurse naturale.
Totodată, gratuitatea periodică ar încuraja activitățile în aer liber, un stil de viață sănătos și implicarea responsabilă a localnicilor în utilizarea zonei turistice.
Potrivit inițiatorilor, programul ar putea contribui și la creșterea gradului de utilizare a infrastructurii turistice de către săceleni, în perioade predictibile, fără a afecta fluxul general de vizitatori.
De asemenea, aceștia susțin că măsura ar putea deveni un element distinctiv al politicilor locale de sprijin pentru cetățeni și ar avea un impact pozitiv asupra imaginii municipiului.
În cazul în care propunerea va fi acceptată în principiu, consilierii PNL solicită primarului elaborarea unui proiect de hotărâre care să stabilească prevederile concrete ale programului, modalitatea de aplicare și instituțiile responsabile de implementare și monitorizare.
Solicitarea urmează să fie analizată în cadrul administrației locale, care va decide asupra pașilor următori.
Mai citește și despre altă propunere bună de la Săcele –
Vinerea verde pe transportul în comun: https://www.saceleanul.ro/programul-vinerea-verde-la-sacele-propus-de-liberalii-din-municipiu-are-grad-mare-de-aprobare-in-randul-sacelenilor/
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.