Home / Actual / CSM Săcele reușește să se întoarcă de la FC Pucioasa cu cele 3 puncte

CSM Săcele reușește să se întoarcă de la FC Pucioasa cu cele 3 puncte

CSM Săcele a obținut un succes important în deplasare, impunându-se cu 2-1 pe terenul formației FC Pucioasa, în partida disputată în etapa a XX-a din Seria 4 a Ligii a III-a.

La pauză, echipa noastră conducea cu 1-0, după o primă repriză în care băieții noștri au arătat determinare și concentrare.

CSM Săcele a deschis scorul după o fază frumoasă de atac. O centrare în fața porții a fost preluată excelent de Cranțea, care a finalizat spectaculos cu un voleu, trimițând mingea în plasă și aducând echipa noastră în avantaj.

Gazdele au reușit să restabilească egalitatea în urma unui corner. După o îmbulzeală în careu, au urmat mai multe șuturi spre poartă, iar mingea a ricoșat în cele din urmă la un jucător advers, care a înscris din apropiere, de la aproximativ 3 metri.

Băieții noștri au continuat însă să lupte și au reușit să treacă din nou în avantaj. Golul victoriei a venit după o lovitură liberă executată de Ciocalteu.

Mingea a ajuns într-o nouă aglomerație în careu, iar Maftei, atent la fază, a împins balonul în poartă de la aproximativ 5 metri, stabilind scorul final: 2-1 pentru CSM Săcele.

sursa text https://csmsacele.com/category/stiri/, foto https://www.facebook.com/fotbaljudetean.info

Clasamentul la zi, cu CSM Săcele pe locul 9:

Clasamente oferite de Sofascore

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia