Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au deschis o anchetă penală după ce reprezentanții silvici au sesizat faptul că, în urmă cu trei zile, material lemnos ar fi fost tăiat ilegal și sustras din fondul forestier național, în zona cantonului nr. 7 – Pârâul Mușatului. Sesizarea a declanșat verificări ample în teren, vizând stabilirea prejudiciului și identificarea persoanelor implicate.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că, sâmbătă, 28 februarie, doi bărbați de 30 de ani, ambii din municipiul Săcele, ar fi tăiat fără drept 55 de arbori de diferite specii, producând un prejudiciu fondului forestier național. Materialul lemnos ar fi fost ulterior sustras din pădure.
Pe baza probatoriului administrat, a fost întocmit un dosar penal pentru tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național și furt de arbori tăiați din păduri, infracțiuni prevăzute și sancționate de legislația silvică în vigoare.
Prejudiciul, achitat integral?
În spațiul public a fost transmis un mesaj din partea uneia dintre persoanele vizate, în care se precizează că prejudiciul calculat de Regia Pădurilor Săcele a fost achitat în totalitate. Potrivit acestora:
„Prejudiciul în valoare de 1.699,22 lei către Regia Pădurilor Săcele a fost achitat integral, conform chitanței din data de 04.03.2026.
Cu toate acestea, persoana în cauză se află în continuare în arest preventiv. Consider că este important ca lumea să știe că suma a fost plătită și că ne dorim ca situația să fie analizată corect și echitabil.
Nu cerem favoruri, ci doar dreptate și o evaluare corectă a situației, ținând cont că prejudiciul a fost acoperit integral.”
Achitarea prejudiciului nu înlătură însă răspunderea penală, întrucât infracțiunile silvice sunt urmărite din oficiu, iar recuperarea pagubei reprezintă doar unul dintre elementele analizate în cadrul procedurii judiciare.
Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii continuă verificările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.