Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 2 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, au identificat și reținut un bărbat, bănuit că ar fi sustras unei persoane un card bancar cu care ar fi efectuat tranzacții neautorizate.
La data de 5 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Brașov au fost sesizați, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în aceeași zi, într-un context necunoscut, cardul bancar i-ar fi fost sustras și s-ar fi efectuat cu acesta tranzacții neautorizate.
Față de sesizarea primită, polițiștii au efectuat investigații specifice, care au dus la identificarea unui bărbat, de 49 de ani, din municipiul Brașov.
Acesta este bănuit că, la data de 5 septembrie a.c., în jurul orelor 14.30, în timp ce se afla pe un șantier din municipiul Brașov, i-ar fi sustras persoanei vătămate, dintr-o pereche de pantaloni lăsați nesupravegheați într-un vestiar, portofelul în care se afla un card bancar pe care l-ar fi folosit pentru efectuarea unei tranzacții la o societate comercială din apropiere, după care l-ar fi reintrodus în haină.
Astfel, la data de 18 septembrie a.c., după administrarea probatoriului în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, bărbatul a fost reținut și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, pentru o perioadă de 24 de ore.
În cauză, cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.