Home / Actual / Marcel Ciolacu (PSD), potrivit fostului său ministru de Finanțe… „Mă doare în p… de deficit!“

Marcel Ciolacu (PSD), potrivit fostului său ministru de Finanțe… „Mă doare în p… de deficit!“

„Mă doare în p… de deficit!“ …Marcel Ciolacu, potrivit fostului său ministru de Finanțe, Marcel Boloș.

Guvernul păstorit Marcel Ciolacu a procedat exact – dar exact! – ca Grecia înainte să dea faliment, adică a ascuns deficitul real al României.

Ilie Bolojan a făcut, în ultima lună, cel puțin 2-3 aluzii la faptul că a găsit o situație bugetară mult mai proastă decât cea despre care i se spusese înainte să preia poziția de prim-ministru.

Ziarul Financiar scrie acum că, de fapt, Ciolacu a ascuns cheltuieli de 45 de miliarde de lei, pe care nu le-a trecut în proiectul de buget la începutul acestui an.

Și le enumerăm:

– 5 miliarde de lei – rambursări de TVA cu o scadenţă mai mare de 60 de zile;

– 5 miliarde de lei – licitaţii, cheltuieli aprobate de CNI şi care nu au fost evidenţiate clar;

– 12 miliarde de lei – supracontractarea din programele de investiţii;

– 10 miliarde de lei – cofinanţare din PNRR;

– 13 miliarde de lei – cheltuieli suplimentare cu dobânzil (În realitate, cheltuielile cu dobânzile vor ajunge în acest an la 55 de miliarde de lei, faţă de 42 de miliarde de lei, cât au fost incluse în buget; deja la iulie cheltuielile cu dobânzile erau de 31 de miliarde de lei).

Vorbim despre același Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul pus de Iohannis peste România, care a reinventat modul de a face bugetul desființând alocările bugetare pe ministere, așa cum se practică de vreo 500 de ani în toată lumea, și băgând 65 de miliarde de lei în fondul de urgență aflat la dispoziția prim-ministrului.

Îmi povesteau anul trecut oameni disperați, din diverse zone publice, că bugetul le era făcut până în iunie, după aceea neștiindu-se clar de unde vor veni banii de salarii, de electricitate, de funcționare în general. Totul stătea în pixul analfabetului care și-a început cariera ca hăitaș al lui Haissam.

Așa s-a ajuns ca, în loc să avem acum o Românie solidă, în sfârșit reformată, să ne confruntăm cu un deficit de 11% din PIB și răvășită de atacul hibrid al Rusiei și al securiștilor din interior.

Ceea ce trăim azi este în totalitate opera lui Ciolacu, un prost amoral care nu înțelege nimic. El n-are nicio vină că a ajuns, din băiat de cartier care umbla prin fața blocului din Buzău în maiou alb chinezesc, ditamai premierul României. În schimb, cei care l-au pus acolo, da, au o vină uriașă.

Frustrarea uriașă din societate, disperarea care i-a făcut pe mulți să ia în brațe Rusia, dezorientarea multor români din diaspora sunt direct legate de trădarea lui Iohannis. Să nu uităm asta. Ar trebui să nu uite nici manualele de istorie.

conform postare Facebook

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia