La data de 18 august a.c., în jurul orelor 02.45, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele, în timpul desfășurării unei acțiuni pentru identificarea celor aflați sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise, au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Zizinului spre DN 1A.
În cadrul activității de control, la volanul autoturismului a fost identificată o femeie de 36 de ani, care nu a putut prezenta permisul de conducere, motiv pentru care polițiștii au efectuat interogări în bazele de date ale Poliției Române, de unde au stabilit că persoana identificată în trafic nu este deținătoare de permis de conducere.
În cauza prezentată, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, precum și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Dosarul este instrumentat de către procurorii de caz din cadrul unităților de parchet competente, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.