Home / Actual / Beție, urmată de violențe la Săcele, acolo unde polițiștii au trimis un bărbat de 34 de ani în arest

Beție, urmată de violențe la Săcele, acolo unde polițiștii au trimis un bărbat de 34 de ani în arest

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au fost sesizați sâmbătă, în jurul orelor 13.30, de către un bărbat, care semnala faptul că, în timp ce se afla la domiciliul său din municipiul Săcele, unde consuma băuturi alcoolice împreună cu alți doi bărbați, ar fi fost agresat și amenințat cu acte de violență de către unul dintre aceștia.

În baza sesizării, polițiștii au efectuat verificări în cadrul dosarului penal pe care l-au întocmit, identificând și persoana bănuită de aspectele sesizate, respectiv un bărbat de 34 de ani, din municipiul Săcele, față de care, în urma probatoriului administrat, au dispus măsura reținerii și introducerea acestuia în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov pentru o perioadă de 24 de ore.

Ulterior, după ce a fost prezentat de procurorul de caz în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov, pe numele bărbatului a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluția legală.

Concursul Barca Talentelor! Haideți să îl sprijinim pe săceleanul Mihnea Nicolae Dragoi cu un like și share pentru un Premiu de Popularitate

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia