În perioada 31 martie – 6 mai 2025, părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali vor completa cererile-tip de înscriere online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor.
De asemenea, în aceeași perioadă, vor fi depuse/transmise cererile-tip de înscriere la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, inclusiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare, după caz, respectiv declarația pe propria răspundere și documentele necesare în copie simplă.
CÂND ȘI UNDE VOR FI AFIȘATE LISTA ELEVILOR ÎNSCRIȘI ȘI LISTA LOCURILOR LIBERE ?
- 12 mai (pentru prima etapă de înscriere): afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar a candidaților înmatriculați și a numărului de locuri rămase libere
- 12 iunie (pentru a doua etapă de înscriere): afișarea în fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare.
- Ordin nr. 3.435/28.02.2025 privind aprobarea Calendarului înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2025 – 2026
-
Înscrierea în învățământul primar 2025 – 2026: Cele mai frecvente întrebări & răspunsuri
-
Metodologia-cadru de înscriere (aprobată prin ordinul de ministru nr. 4.019/2024)
***
Înscrierea în învățământul primar se face în baza metodologiei specifice, aprobată de Ministerul Educației.
Astfel, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2024, inclusiv, trebuie să fie înscriși în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile legii nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare.
La sediile inspectoratelor școlare județene și la avizierele sau pe site-urile (dacă există) unităților de învățământ trebuie afișate listele cu circumscripțiile școlare, iar părinții trebuie informați cu privire la conținutul activităților educaționale care se desfășoară în clasa pregătitoare, la abordarea didactică, la organizarea programului școlar etc.
Părinții ai căror copii împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie, inclusiv, pot să își înscrie copiii în învățământul primar, în clasa pregătitoare, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător.
Toate unitățile de învățământ au obligația de a oferi informații referitoare la procedura de înscriere a copiilor în învățământul primar, indiferent dacă părinții fac parte sau nu din circumscripția respectivă.
Alte informații relevante:
- Ordin nr. 3.678/2015 privind aprobarea Metodologiei de întocmire, completare si valorificare a raportului de evaluare la finalul clasei pregătitoare
- Lista inspectoratelor școlare județene
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.