Home / Actual / 26 de troleibuze în achiziţie pentru transportul din Braşov

26 de troleibuze în achiziţie pentru transportul din Braşov

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a lansat licitaţia pentru achiziţia a 26 de troleibuze ce urmează a fi livrate la Braşov.

Valoare estimată a contractului este de 92.820.000 lei cu TVA., iar termenul limită de depunere a ofertelor este 15 noiembrie. Pentru cumpărarea troleibuzelor, ministerul a cerut o finanțare europeană, astfel că încheierea contractului firma câştigătoare este condiţionată de semnarea ordinului de finanţare.

După semnarea contractului cu furnizorul, mijloacele trebuie furnizate în maxim 24 de luni. 

Citeşte aici de ce NU mai este Săcelele în Asociaţia Metropolitană pentru Transport Durabil

Cum vor arăta cele 26 de troleibuze: 

  • Lungime 18 m – articulate
  • Durată de viaţă de 15 ani şi o garanţie  de minim 5 ani sau 350.000 km
  • Troleibuzele vor trebui să funcţioneze fără reparaţii generale, timp de 8 ani 
  • Autonomie pe baterii, astfel încât să poată circula şi atunci când liniile de contact nu sunt sub tensiune, pe o distanţă de minim 5 km
  • Podea integral coborâtă şi facilităţi pentru accesul nelimitat al persoanelor cu mobilitate redusă (rampă – kneeling)
  • Accesul călătorilor se va putea face prin 4 uşi, fiecare dintre ele cu o lăţime minimă de 1,2 m. 
  •  Capacitate:  minim  120 persoane din care minim  40 în picioare (calculată la 0,125 mp/călător în picioare),
  • Troleibuze vor prevăzute cu sisteme de recuperare şi înmagazinare a energiei la frânare
  • Viteza maximă: 75 km/h. Vehiculele vor fi prevăzute cu limitatoare de viteză, astfel că nu vor putea rula cu mai mult de 55 km/h. 
  • Troleibuzele vor putea circula circule la temperaturi cuprinse între minus 30 grade Celsius şi plus 45 grade Celsius. 
  • Vehiculele vor fi dotate cu instalaţii de aer condiţionat, reţea wi-fi şi „priză USB” pentru încărcarea telefoanelor mobile. 

Achiziția celor 26 de troleibuze face parte dintr-un program mai amplu ce vizează „împrospătarea” flotei RATBV  cu 106 mijloace de transport ecologice.

Pe lângă troleibuzele care fac obiectul achiziției amintite, municipalitatea brașoveană mai are în plan cumpărarea a 20 de autobuze electrice, dintre care 12 cu lungimea de 18 metri și 8 cu lungimea de 12 metri (printr-un proiect european implementat de MDRAP), a 25 de troleibuze și 10 autobuze hibrid (print-un proiect european derulat de Primăria Brașov) și a a 25 de autobuze electrice (pentru care se va depune o cerere de finanțare prin Fondul de mediu).

sursa brasovulmetropolitan.ro

foto cover cu caracter informativ

Cristian, Bod, Sânpetru şi Ghimbav, primele localităţi care vor fi legate de Braşov prin linii metropolitane de transport

Ciprian Sterpu