Home / Actual / Vom avea o nouă şcoală profesională la Săcele?

Vom avea o nouă şcoală profesională la Săcele?

Liceul Tehnologic “Victor Jinga” din Săcele a primit undă verde din partea consiliului local pentru a închiria spaţiile rămase libere către alte entităţi juridice interesate, cu precizarea că aceste spaţii nu vor putea fi folosite decât în scop educaţional.

Astfel, după analizarea unei adrese primite din partea asociaţiei “New Education 2012” din Bucureşti, conducerea Liceului Tehnologic “Victor Jinga” are dreptul de a încheia un contract de închiriere cu asociația mai sus citată, în vederea înființării unei filiale a Școlii Postliceale „Atlas”.

Scoala postliceală şi Liceul teoretic Atlas reprezintă o unitate de învăţământ preuniversitar particular care se adresează pregătirii liceale şi postliceale a tinerilor, în vederea unei optime incluziuni a acestora în viaţa socio-profesională contemporană.

atlasPrin intreaga sa activitate, Scoala Atlas, o instituţie non profit, îşi asumă responsabilitatea formării unor tineri, încrezatori, buni profesionisti, capabili să se integreze într-o societate aflată în continuă schimbare.

 Şcoala profesionala Atlas oferă şanse egale de dezvoltare profesională prin cele patru ramuri ale sale:

  • scoala postliceala sanitara
  • scoala postliceala de media
  • scoala postliceala de turism
  • scoala postliceala de IT
  • scoala postliceala economica

SCOALA ATLAS  vă propune:

  • Un program de educatie ce extinde Curriculum Naţional cu activitati extracurriculare.
  • O relaţie profesor – elev  deschisa si interactiva.
  • O educatie individualizata care respecta capacitatile si nevoile adolescentului sau adultului, ritmul, dar si stilul de invatare al acestora.

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply