Home / Actual / Veste tristă! O personalitate din Săcele a trecut la cele veșnice!

Veste tristă! O personalitate din Săcele a trecut la cele veșnice!

Meşterul popular Barkó Etelka, cetățean de onoare al Municipiului Săcele, a trecut la cele veșnice.

Maestră în arta încondeierii ouălor de Paște, meşterul popular Barkó Etelka a fost una din personalitățile cele mai cunoscute ale comunității ceangăilor din Săcele.

A fost singurul cetățean al orașului care a primit titlul onorific de “Tezaur Uman Viu” din partea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, în colaborare cu Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, ”pentru prestigioasa sa activitate dedicată păstrării şi transmiterii de valori cultural – identitare către generaţiile viitoare”.

Doamna Barkó Etelka și-a dedicat întreaga viață celor care au dorit să învețe meșteșugul încondeierii ouălor de Paște. După ce a învățat aceșt meșteșug de la tatăl ei, a transmis mai departe mai multor generații de copii dragostea și frumusețea acestui meșteșug.

„Este foarte important să se transmită mai departe acest meşteşug pentru că reprezintă tradiţia din moşi-ştrămoşi, iar dragostea este ingredientul de care ai nevoie pentru un model perfect”, spunea creatoarea populară Barkó Etelka, citată de Muzeul de Etnografie Brașov, cu care a colaborat de altfel în mai multe rânduri.

Barkó Etelka va rămâne mereu în memoria săcelenilor, precum și a tuturor celor care au cunoscut-o, ca o persoană dedicată comunității și artei încondeierii ouălor de Paște.

(conform Primăria Municipiul Săcele)

Condoleanțe familiei!

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia