Home / Actual / Un sacelean a reprezentat Romania pe Mont Blanc

Un sacelean a reprezentat Romania pe Mont Blanc

Între 27 şi 29 Iunie 2014 în Chamonix, Franţa s-au desfăşurat Campionatele Mondiale de Sky Running, “Mont Blanc Marathon”.

“Sky Running” se poate traduce în română prin Alergare Montană. Această disciplină sportivă presupune alergarea pe trasee montane ce depăşesc altitudini de 2000 de metri. Traseele concursurilor de Sky Running sunt caracterizate prin urcări şi coborâri abrupte, porţiuni de escaladă sau porţiuni de creste înguste.

La startul acestui concurs s-au aliniat cei mai buni alergători montani din 65 de ţări. Vremea în ziua concursului a fost una mohorâtă, cu ploaie şi ceaţă, fapt pentru care organizatorii au modificat parţial traseul concursului. Totuşi, în ciuda vremii nefavorabile din cei 2300 de participanţi care au luat startul, 2100 au reuşit să ducă la capăt cei 42 de kilometri prin munţii Mont Blancului şi să se încadreze în timpul limită de 9 ore.

4În ceea ce mă priveşte am plecat din România cu dorinţa de a obţine un loc în primii 100 de alergători montani din lume. Astfel, am reuşit un rezultat foarte bun şi după 4 ore şi 8 minute de alergare prin ploaie am terminat al 65-lea, ocupând locul 50 la categoria seniori. Bucuros că mi-am îndeplinit obiectivul, mă întorc acasă cu experienţa a ceea ce înseamnă să alergi lângă cei mai buni oameni din lume, dar şi cu o mai mare dorinţă de a mă antrena, de a progresa şi de ce nu, cu dorinţa ca şi steagul României să fie acolo sus.

Mulţumesc Primăriei Municipiului Săcele fără a cărei susţinere financiară nu aş fi reuşit să ajung în Chamonix şi nu aş fi putut reprezenta România şi oraşul Săcele la Campionatul Mondial de Sky Running!

Pentru Saceleanul.Ro – Silviu Balan

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

4 comments

  1. Felicitari si succes pe mai departe.

  2. Multumesc frumos pentru sustinere!

  3. Ne dorim sa auzim si despre alti saceleni lucruri la fel de bune ,felicitari !!!

Leave a Reply